de cealaltă parte a căii ferate, într-un bloc, la demisol.
firește, cu igrasie.
desigur, în beznă.
bineînțeles ca-mi plouă în casă pe sub geam.
negreșit, closetul situat sub nivelul canalizării.
dar astea-s doar aspecte, nevoia obligă.
oricum, am încetat să mai sufăr de complexul geniului sărac și acum privind la peticul din geacă, văd floarea soarelui,
în gaura din șosetă disting monede de un dolar,
păianjenul țese cu filigran prin unghere,
în fond, totul e o problemă de optică,
la o adică mi-aș putea imagina ca trăiesc într-un laborator de brânzeturi franțuzești,
numai că, nopțile, pe când trec marfare,
pe vagoanele cu cărbuni nu cântă Satriani la Fender,
nu miroase a Camembert și Brie,
și în aura ororilor nocturne,
Surfing with the Alien devine Glasul Roților de Tren: eu - un biet cobzar, sunt slab și chel, locuiesc în Petroșani.