Agale merg pe drumul înserării
cărând amurgul în spinare.
Din vlaga timpului am luat aroma-nduioșării
să mi-o așez pe umeri ca pe o-ncercare.

Cu zelul meu sumar am străbătut
în lung și-n lat întinsa odisee.
Am revenit din depărtări neabătut,
la adăpost să-mi pun putința în tranșee.

Când vântul rece-ndoaie
al sufletului reazem de catarg
iar din bătaia tâmplelor, anii îmi curg șiroaie,
aș vrea să opresc clipa, în vântul rece să o sparg.

Mă udă lacrima uitării pân` la oase,
timpul îmi trece liber, nevăzut.
Printre atâtea ore generoase,
îmi cumpănesc răbdarea, spre zboru-n absolut.



15 martie 2011