de câte ori îndrăzneam să mă lupt cu ispita
lunecând lesne spre inimă
ca o pungă goală
devreme ce sfinți îmi căutau apropierea
rostind despre grija creșterii
eram salvat de ultimul val
ce poartă delfini, între lume și trup
rămânea doar un zeu leneș

***

de câte ori femeia nu-mi cerea nimic
mă lepădam de vechile obiceiuri
și coboram sacrul într-un ritual
dinamic, înțelegând că nu cuvintele
mă vindecă de suferință
doar leagă să nu se destrame
spațiul dintre ochi

**

de câte ori imi jucam viața
între pudoare și dezgust
țiitoarele așteaptau să mă nasc
din capul omului
și flori cuibăreau lângă mine
cum o întâmplare din cer

*

și nici nu mai știu când te-am găsit
sau doar mâinile tale decantau chipuri
dintr-un miracol, lenevie sau conținut agonic
mai ales fără noi