Când ploaia lacrimilor tale m-a udat,
Am așteptat uscatul și am tot așteptat,
Nu o pot opri, nu o pot evita,
Mă undui și mă plec ca un sclav în fața ta.

Mi-am pierdut și drumul și dorul în prezenața ta,
Și strig după iertare,mă zbat...
Ca tu să ma mă poți vedea.
Și simt că nu-ți mai pasă,
Vrei să mă ți captivă-n lumea ta.

Și arunci cu ploi acide-n mine,
Ca să î-mi arăți iubirea ta,
Dar crede-mă nici mie nu mi-e bine,
Și nu î-mi stă în fire a mă văita,
Dar asta nu mai e iubire!
O închisoare din care nu mai pot scăpa,
Și te rog a mia oară,
Nu mai plânge și dă-mi drumul,
Ca să pot pleca.