Târzie, noaptea mi-a intrat în casă,
Cu valuri moi purtând berbeci de mare,
Senin surâde și apoi se lasă,
Încet rostogolită la picioare.

Valul nopții încet mă împresoară,
Și țese pacea fără de cuvinte,
Limbi de întuneric rotund măsoară,
Un ceas tăcut de-aducere aminte.

Bolți de întuneric stau frământate,
Arcuite-n noapte peste stânci de-amar,
Pândesc pustiul formelor ciudate,
Când o mică perlă cade-n noapte iar.

Valul nopții - o haină ce îmbracă,
O insulă cu țărm tivit de fiere,
Un înger alb îmi face semn și pleacă,
Cu chip și gând de muritor ce piere.

Marin Voicu.