Iartă-mă că-Þi scriu numele, Hristoase,
Dar în sfânta noapte de Înviere
Ca o tremurătoare mare mă închin
Ducându-mi spuma îndurerată
Spre malul de speranță cristalin.
Ai coborât în prăpastia Imperiului Roman
Să ne redai lumina vieții, ram cu ram.
Au aruncat cu pietre de litere în Tine
Și Te-au vândut pe treizeci de sofisme,
Nimic nu s-a schimbat în mii de ani.
În ochi am stele de nuferi,
Să vadă cât suferi,
În urechi am bucium de jale,
Răsunând în deșteptata Cale,
În suflet am mugur de iubire,
Luminând universul în asfințire.
În râsul lor murdar, ei nu puteau pricepe,
Batjocoreau inteligența supremă
În categoriile strâmbe ale rațiunii fragmentate
Căci ființa lor era deșert îngust,
Fără iubire de oameni și de Dumnezeu.
Porțile iadului au fost sfărâmate,
Roua martirilor a fost salvată,
Iar Satan, un banc grotesc,
Va amuți în lumina Ierusalimului ceresc.
Hristoase, iartă-mă,
Te voi păstra în mintea-mi și în sufletu-mi,
Luminează-mi agilii neuroni
Și muntele de iubire, din piatră ce rămâne.