Am avut un drum plin de cristale
Ce ne-aparținea de pas cu pas,
Însă rezultînd mîndriei tale
Din cristal, cenușă a rămas.

Azi boabe de cenușă și nisip,
Călcate-n veci de-ntreaga omenire...
Se mișcă-n vînt, îmi cad apoi pe chip...
Înmormîntîndu-mi fața-n amintire.

Și iar te văd si azi ca-n alte dăți
Aievea îmi apari din nou la ușă,
Nu încetezi nicicum să mi te-arăți
Reapărînd din boabe de cenușă.

Focu-a murit demult, tocmai pe cînd
Zăceam simțind în inimă nisipul,
Cînd m-ai lăsat în urma ta plîngînd
Și-ai plecat de unde nu-ți văd chipul.

Ai fost un vis ce l-am avut în cale,
Un vis ce îmi revine-n nopți la ușă,
Dar drumul nostru – vise de cristale
S-a prefăcut în lacrimi și-n cenușă...