sufletul

e o lumină ciudată afară.
parcă cerul o ia înaintea timpului,
la fel funiile podului basarab
și sunt multe spații dintr-o parte în alta
pare așa fragil
afară!


funiile

nici înăuntrul nu mă face mai fericit.
as purta o rochie într-un castel,
cred că ar avea mai mult sens
dar nu renunț. voi căuta răspunsul
până când ceva
tot o să rămână din acest loc
și ce se ascunde.

rochia

se aude doar vântul.

Liviu o să-și cumpere un arc

îmi dai arcul tău?
afară e un pescăruș care mă privește,
nu am încredere în el.
aș vrea să trag
să nu mă mai consume atât.
să trag
să mă îmbrac în rochie
să nu-mi mai pese.

dragostea,
funiile,
pescărușul,
tot ce mai rămâne
de ce dracului vreau întotdeauna mai mult?


ăsta e un fapt

de undeva vine și fericirea,
uneori e mai sigur așa.
cred că am reușit.
mă săturasem să aștept,
plus atâția oameni care vor ceva,
prinți și prințese, atâtea castele
mă simt bine înauntru
de ce nu!?
înăuntru!

uneori

e o zână în rochie albă
și dragostea la fel
uneori

când am alergat pentru prima dată,
mi s-a făcut rău.
respiram greu,
dacă totul se oprea atunci și acolo

aceleași păsări, aceleași macarale și oamenii,
totul ar fi fost la fel.
toată puterea asta
și nu m-am rugat niciodată.