Am fost un blestem, mai demult, pe pământ,
mai apoi m-am născut dirijată de toți
și-am trăit până azi împărțită de vânt
între mine din gând și eul din sorți

am fost un blestem, în genunchi de-aș putea
m-aș întoarce la voi, păduri de cuvânt,
să mă nașteți din nou cu cel vis, de ați vrea,
de-a rămâne sărac pe poteci de pământ

de-a rămâne în drum furnică de rând,
împărțită egal între răni și un zbor,
mai aproape de cer, mai departe de gând
și schimbând leul strâmb pe o pană de dor

de-a rămâne în drum o furnică de rând
uitată de ei, elefanți ce nu dorm…
cât din viață să-mi dau ca să nu mă mai vând
pe-un fildeș de sloi prețios și cu form?

de-aș putea să mă nasc înc-o dată din voi,
să rămân tot sărac pe poteci de pământ,
mai departe de ei, mai aproape de voi-
despletite de vis, păduri de cuvânt…

de-aș putea să mă nasc!...

Ileana Popescu Bâldea