Nu-mi lăsa-mi timp...

Când tu taci, glasul păsărilor dispare
printre frunzișul pomilor,
mi se așterne toamna peste tâmple
și este atâta liniște,
că pot auzi și muzica încă nescrisă!
Numai gândul te mai poate aduce aproape,
ca pe un strop de apă căzut
din preaplinul durerilor mele
sau ca pe un strop de ploaie,
sorbit de pământul uscat,
ce dispare aproape fără să-l vezi.
Când tu taci, se cutremură pământul
și respirația se oprește
să nu-ți tulbure liniștea tăcerii.
Se cutremură până și izvoarele
și începe să doară dorul de tine.