tata era la vânătoare de rațe, ucidea de câțiva ani cu iscusință,
spunea, cu ochii în sânge, rațele sunt proaste,
dar au carnea zveltă,
o urmărea pe mama cum strânge cu lingura deasupra cazanului
grăsimea morții,

nik pe la iași cu oana, înconjurați de îngeri cu săgeți,
draci cu archebuze,
într-o mare încurcătură, ca un puzzle, un ovul blestemat,
o frică pântecoasă, trecându-le pe sub piele ca un tren cu aburi

mama, cu degetele arse,
încercând să stingă focul sub pirostrie, cu porumbul
din hambar în flăcări,
cu dinți aurii strălucind în întunericul sângelui, cu rața apatică,
demult plutind în cazan

el, cel care s-a schimbat la față,
care a fost aproape de mine cu spatele, care m-a clădit în perete,
care din mine fură cu nerușinare
zile,
carne lamelată

dragostea mea este întinsă în voi ca o țesătură fără fire
să ne ținem de mână,
să ne ajutăm, să aflăm
ce facem în apa murdară, cu rațele speriate, înotând cu buștenii de gât





(DRAMATURGIA LUCIOASELOR FUNII, ed. Vinea, București, 2014)