(dureros e să iubești pe cineva și să
nu ai niciodată curajul de a-i spune)
- teodor dume -


chiar dacă nu vreau să recunosc
mi-e frică
strigătul meu se pierde
în trecut
și tot ce vreau acum
e să evit ziua în care
ne vom spune
până aici
de fapt e cea mai diabolică rostire
un amestec de ruj cu puțină frică
și câteva bătăi de inimă

știu că iluzia se termină aici
ca respirația în camera
cu multe oglinzi

încerc acum să reconstitui
între mine și realitate
fereastra prin care
o să privesc depărtarea
ea însăși o fereastră
a sunetelor spre nesfârșit...