suflete ascunse lumea suspină a neînțelegere
timp amnezic picurat prin pâlnia universului curge monoton
atingeri uitate în casete de sidef sparg douăsprezece lacăte
luna își admiră profilul în oglinda stelelor
îmbrățișarea se uită pe sine în brațele tale
lumina albă prin pori se târâie
ascult orchestra-ți peer gynt îngână
de aburul sărutului strănută luna încă fecioară
întorci la tine oglinda, sufletul și mâna mea
smulgi linia vieții ca și cum ai rupe vinele unei frunze de iederă
te așezi pe locul ei acum mă poți iubi oricând
luna se stinge albă în tăcerea liniștii

stăpânește marea tulbure din privire
doi în univers
din cosm se aude bocetul lunii