Ilie a răsărit azi la 05:23 din magnolii
între tomberoane și punctul termic. A mângâiat
câinele muntenesc peticit, a trecut mâna rară
prin păr, a potrivit înțelept șapca bătrână, a pornit
temeinic la drum. Cu tot cu cârje are aproape
două picioare, se oprește mereu să respire pe gură,
trimite privirea în zarea care nu-l mai așteaptă.

Spre amiază ajunge la cap de cursă pe terasă,
oftează, salută, cade pe scaun, culcă lemnele.
Nu cere, în schimb mulțumește scurt, bea și
mănâncă demn tot ce i se donează, fundație ambulantă
cu sediul într-un postav all seasons. În Dobrogea lui
a învățat turcește, tătărește, pescărește, acum
funcționează cu fise și-ți vorbește cum poate
despre astm, reumatism, angină, valuri de larg.

Nu are purici, nici lăcuste, nu mușcă și nu aruncă
pahare, nu soarbe pe șest din halba vecină,
nu suflă nasul pe mozaic sau în flori. Uneori
se-ntunecă din te miri ce, îl îneacă vidul, se face
mic cu ochii în sfertul de zare din plopi, dar
toată lumea știe în ce buzunar ține spray-ul
din care inspiră fix o lacrimă de magnolie.
Așa e Ilie, curat peste tot.