așa muncea bunicul pământul lua două cepe
o bucată de brânză mămăligă legată într-un ștergar
făcută de cu seara
îl striga pe ilie pe simion pe grigore
se cocoțau în căruță și plecau
cu sapa trasau corzi de mandolină în urma lor
bunicul mușca pământul
grâul îi lua locul porumbului
ca o ruletă rusească
obosea calul hățurile le strunea ca pe un arcuș
țâșnea sânge
și peste sânge curgea ploaia
și peste ploaie plângeau spicele coapte
și tot așa
că râdea pământul câtă transpirație putea să înghită
bunicul doar toamna avea un zâmbet
șters în colțul gurii
își răsucea mustățile udate de sudoare
dar nu-l durea nimic
nici mâinile bătătorite nici spatele
încovoiat nici nopțile nedormite
râdeau pătulele doldora cu porumb
și grâul din băniți râdea
caii grași se îmboldeau cu copita nechezând cu subânțeles
întreg satul râdea ca la nuntă
când a venit vremea războiului
a ales cel mai frumos cal
l-a dat pe un costum de haine
și o pereche de cizme
după
a venit cu o medalie
l-a strigat pe ilie l-a strigat pe grigore
l-a strigat pe simion
pământul a început să plângă
bunica stătea pe prispă cu mâinile ridicate înspre cer
nu mai râdeau nici pătulele nici banițele
nici caii nu mai nechezau
băteau cu copita...
a înfipt bunicul hârlețul în pământ și peste un an
l-a strigat pe avram peste încă unul l-a strigat
pe gheorghe apoi pe ion pe safta pe ifrim
iar pământul râdea
până într-o zi când s-a înroșit cerul dinspre răsărit
oameni cu eșarfe legate la coate umblau din casă în
casă vorbind o limbă neștiută de săteni
bunicul a oftat nu-i a bună a zis
și pământul a început să se crape
în două în patru în o mie
a băut o cană de zer s-a întins pe prispă
cu ochii ațintiți asupra medaliei
pe ulițe cânta caravana