îl vedeam aproape în fiecare vară la marginea pădurii lângă râu
câtă vreme eram noi doi pe lume nu aveam să mă tem de nimic
demn și vizibil lângă răscrucea de drumuri
era atât de bătrân încât bunicii mei povesteau
că-l știu de mici și-l admirau cum străjuia
cărarea ce duce spre pădure

era greu de crezut că cineva sau ceva
îl va clinti vreodată de acolo
îl îmbrățișam
ca pe un fel de sardanapal

mă asigurase că vom fi la fel
dincolo de mormânt – nimic
presimțind ceva l-am căutat și l-am găsit
prăvălit peste râu
rădăcinile mari cât o roată de moară erau jumătate afară
acoperite de pământ
coroana îi fusese tăiată deja

l-am privit îndelung și am înțeles că nu a murit de secure
ci s-a surpat malul care-l ținea
acum alerg să-l prind după moarte
eul meu cât încă-mi aparține să-i fie egal

încă mai este la fel de frumos poate chiar mai util
a făcut punte peste două maluri
va scurta multe drumuri
mai ales pe al meu