În sală a intrat o...figurantă
Îmbrăcată într-o rochie aranjată.
Și vine spre mine, incetișor,
În inimă simt un fior.
O privesc nelamurită
Cum răsuflarea-i otrăvită
Adoarme tot in jurul meu...
Apoi zâmbește...
E timidă?
Apucă rochia foșnitoare
Se învârte tragic...
Uimitoare!!!
Ca o sirenă a antichității,
Cu vocea originalității,
M-a rupt cu un mare...Pac!
Apoi imi face semn să tac...
Ah! Mă urmărește, mă cântărește,
Mă pune la loc, bucată cu bucată,
Mă lipește...
Sunt chiar nelămurita...
Iar ea imi face semn să o privesc,
Îndreaptă rochia,
Amuțesc.
Oh! Cum se poate?
Cu foșnituri de șoapte...
Croiala simplă s-o arate,
Mi-a descoperit...fără să știe?
Amintirile din copilărie....?
Vai, tu figurantă!
Am cam uitat de tine...
Si nu am realizat ca sunt o umbra spartă
Înconjurată de amăgire.
Credeam că am crescut,
Că ai plecat...
Si totusi, văd acum
În viață drumul parcurs rămâne drum!