deși trec printre oameni abia de mă zăresc
adeseori ștergându-și privirile de mine
de i-aș călca-n picioare cum ar mai suspina
pământul sub aceste-ncălțări elefantine

în trompă car bușteanul din care voi ciopli
cu fildeșii iubita cuvintelor nescrise
dar mi-a rămas în aer pornirea vinovată
în miezul dur icoana fecioarei zgurăvise

acum întind din brațe în lateral o cruce
ca dragostea să aibă pe unde s-o apuce