Timp


Plouă.
Văd lentila aburită și concavă a primăverii
și anii mei pierduți mă rod la încheietura oaselor.
Un trecut retractil și limfactic până în măduva coloanei
vertebrale. Ireversibil...
Am înțeles. Alții l-au luat pe nu în brațe
eu, pe poate.
Nimeni nu-mi bate la ușă, nimeni
în poiană și plouă. Ascetic și boem.
Dimineață folclorică colapsată într-o răscruce
de idei. ÃŽnceput de poem.