Din întâlnirile blândeții cu tăcerea
am sperat într-o întâmplare,
timpul se pierde în jocul cu imagini:
scoate câte un as din mânecă,
mă transpune în starea de echilibru,
și inima își caută rolul, intră în letargie,
mă dezumflă și mă lăsă gol,
fără nicio trăire, fără încredere.

Vuietul furtunii mă caută și-mi fulgeră visele
intru în păsări și-n pietrele drumului.

Când nu te mai aștept în nici un fel,
vii cu nopțile tale și brațele de liană,
pradă îndelungatei așteptări
și-mi arzi buzele cu săruturi de foc.