Se îndrepta spre cabaret
având în gând, un dor discret;
era târziu, în miez de vară,
și El spera – poate-ntr-o seară...

El o privește pe Sans-Gene,
dansând lasciv, ușor obscen,
etalând forme voluptoase,
sub fine franjuri din mătase.

Ea simte muzica, mimează
o baiaderă ce dansează.
Șiraguri de mărgăritare
are la gât, mâini și picioare.

Mlădie, corpu-și unduiește,
în lungi spirale se rotește.
Ochi de jar ce ard în noapte,
buzele – rodii, în arșiță coapte.

Privirile li se-ntâlnesc,
întâmplător, pentru o clipă,
cât să-ntelagă ce-și doresc,
la vremea potrivită.

Înfierbântat, neliniștit
- un trubadur în noapte -
pășește sprinten către Ea
și vorbele-i sunt șoapte.

Dorința-i arde, dulce chin
ce se va stinge-ntr-un suspin,
îmbrățișări, dulci sărutări,
și haine sfâștiate...

Au petrecut noaptea
iubind cu multă dăriuire,
au adormit abia în zori,
cuprinși de fericire.

Cu mângâieri el încearca
dorința să-i trezească,
și așteapta doar un semnal,
chitit s-o cucerească.

Înlănțuiți în dans divin,
extazul clipei îl trăiesc,
el o sărută murmurând:
pot fi iubrea ta, oricând.

Senină, ochii își mijește,
cu-un sărut îl răsplătește,
și îl îmbie cu dulci șoapte:
vino, dragul meu, la noapte...