Trenul șuieră încă o dată,
anunță drumul spre
casă,
un drum alambicat,
un drum pe care din nou
l-am urmat,
drumul ce vroiam
să nu mai apară,
știind că
tot ce-am lăsat în spate
va rămâne-ntemnițat
într-o caracasă de amintiri
de vară.

Căldură, soare, nisip
printre picioare,
lumină, prieteni,
apă,
vise fără somn
și un ghem de fericire
s-au strâns
într-un glob de cristal
pe care l-am luat
să-l așez pe raftul îngreunat
de alte poze
ale vieții mele.