Trupul meu
începea odată cu tine
Intrai în cameră
și-îmi creșteau mîinile, sînii, ochii, capul și tot așa…
Te așezai pe marginea patului
și războiul dintre noi
îl înveleam grijulii în cearșafuri și…
Tot așa…

Și tot așa
din obsesie în obsesie
mi-aș zbura creierii
să fiu după chipul și asemănarea
prafului de pușcă rămas pe țeavă
Și tot așa
în nopțile moi
cînd luminile se sting în tot orașul
închid ochii și mii de insecte se hrănesc din mine cu uimire
gîndind că nu toți morții-s morți în cimitire
Și tot așa
de cîtva timp
ninge din ziduri cu fulgi mari
din piatră
mai reci ca gheața


Despre noi…
Ce-aș mai putea să zic?
Dacă te-ai întoarce
n-ai mai recunoaște nimic…