Cu ochii minții
privea în tăcere și singur
zarea nedeslușită
din lumea agitată…

* * *

La umbra gândului,
sticlirea disperării
palidei reproduceri
în puterea privirii…

* * *

Simpatia pentru deprimare
era sprijin lacrimilor,
gândurilor nerostite.

* * *

Lumina scăpătată
printre zăbrelele norilor
înghițea cu furie înăbușită de liniște
urmele adânci ale tristeții
într-o nepăsătoare indiferență
a întunericului nopții.


* * *

Afecțiuni smulse
din clocotul senzațiilor,
frâu liber
prindeau
spre refugiul tăcerii
din temnița…
lipsită de lumină.


* * *




Mărturisire a neputinței
într-un zgomot înăbușit
al gândurilor dureroase,
al unei minți încețoșate
de un suflet înșelat
de-o certitudine pierdută,
că noaptea trecea în zi.


* * *

Pâlpâia vag
o lumină cețoasă
într-o tăcere grea
cu mișcări lente
într-o briză
răcoroasă…
luna lucea pal.


* * *



Uimit
de propria neliniște
asupra unei priveliști
odihnitoare, preocupat
de propriile gânduri,
privind într-o
tăcere nedefinită
într-un timp fără viață,
elibera
mintea.

* * *

Cu o mândrie înfuriată
de tăcerea plină
de resentimentul
indiferenței provocate
de insinuarea dorințelor
degradându-se
într-o atitudine înțepată
în privirea oarbă
născută din cea mai cruntă
disperare a luminii
din ochii ce se-nchid
în noaptea căzută
peste ziua de ieri.


* * *

După al vieții zbucium
cu strălucirea palidă
a unui altar de amintiri,
dormea adânc…