Ameteala

Intodeauna-i greu cand urci
La vale-as vrea sa-ncetinesc
Eu stiu ca n-am urcat destul
E vremea sa marturisesc.

Nu am putut Doamne sa urc
Erau multi caini si ma latrau
Nu de scaieti m-am poticnit,
Ci doar in caini n-am vrut sa dau.

Nici cainii nu ma vor jeli
Nici Tu n-ai sa-mi deschizi o poarta,
Atat putut-am eu s-aleg
O abdicare de la soarta.

Eu n-am venit aici sa urc
Si n-am venit nici sa castig
Ma uit la stele si la caini
Si-astept cu calm sa fie frig.

Eu vin incet acolo jos,
Sa te ascult cum imi vei spune
Ca nici de caini nu am grijit
Si nici la cer nu ma uit bine.

Si nu va plange niciun caine,
Si tu te vei uita-ncruntat
Eu n-am reusit sa merg bine
Si sunt un calator ratat.

Am indoieli, dar n-am regrete,
Un varf de munte-am dezertat,
Tu nu stiu de ma vei mai crede,
Eu insa Doamne m-am iertat.

In valea stramta fara soarta
Caut izvoare-ncrancenat.
Adancul mi-a mai ramas Doamne,
Sa-l simt cu suflet tulburat.