Un spectacol de lumini in zarile senine,
Un singur strop de ploaie, o simpla amintire,
Vin nori mari si grei din colt crepuscular,
Vin cantecele ei de spaima, si dispar.

Intr-o singura clipita, ceru-i plin.
De lumina spaimelor, totu-i clar, senin.
Vad tot,o vad chiar si pe ea,
In plina ei splendoare, se dezlantuie furtuna.

Stropii mari cad intr-o textura repetata,
Si cad in ei, si cad dintr-o data,
Si fug de bubuituri inspaimantatoare,
Si fug de furtuna a tot cuceritoare.

Si dintr-o data ma prinde, ma agata,
Viata mea se prelungeste pe un fir de ata,
Dar cum soarele nu este prizonier definitiv,
El imi sare in ajutor, ma dezleaga dar devine iar captiv.

Fug intr-o coloana de lumina,fug sa il salvez,
Fug dupa al nostru soare, fug sa-l eliberez,
Cu sabia sperantei eu norii ii despic,
Al nostru soare fuge, ne trimite un pupic.

Si de atunci furtuna a tot cuceritoare,
Fuge de noi, de oameni, de lucruri visatoare,
Caci tot timpul noi,doar oamenii, vom birui,
Daca al nostru suflet,povestea isi va trai.