niciun chiul.
ciudat, nu? fără doi lei strânși din patru buzunare,
fără cafea la tonomat înainte de corigența la franceză.
parcă prea multă nepăsare între noi și acel odată.

te-aud,
strângi în tine atât de mulți bărbați,
ești un fel de pușculiță. economisești iubire.
din toate îmbrățișările ai câte-un mărunțiș și nu te doare,
toate ca să-ți fie bine,

toate ca să uiți drumul nostru.
bucata de pavaj unde m-ai operat în plină stradă.
oamenii se uitau fix la mine și-mi era rușine.
mi-ai zis să uit, eu sunt singurul din care pot să mă nasc.
am închis ochii și ți-am simțit pulsul, m-am simțit dublat
în frică, în nepricepere, în ura pentru matematică.

în fiecare zi, de la liceu până la cafenea,
la fiecare chiul, din clasă până la fumoarul profesorilor,
pentru fiecare tocilar chinuit la teze,

îmi băteai în piept ca o a doua inimă.