în fiecare toamnă spun
uscatelor iluzii: noapte bună
apoi aștept cuminte iarna
silabele să mi le descompună

inima cerului se învârtește
triumfător cu larmă de cvadrigă
iar luna capătă chipul aglayei
fierbând în copil mămăligă

or mai vedea? ochii mei alte glezne
răsărind tremurat din zăpadă
nerăbdătoare să pornească
în propriul trup o nouă escaladă

nu-i nici un câștig știu prea bine
o dată în creier ajuns
doar mâinile ca un foarfece mare
pe dumnezeu de nori vor fi tuns

frunzele curg! cum răsună
au vuiet de apă în glas
pentru tine vasile munteanu
acesta-i un fidel ipostas