Încă-i senin și cerul își împarte
Lumina-n alb-albastru ca-ntr-un vis
Septembrie cu fructele lui coapte
Pășește printr-un rai neinterzis

Și inima-i așa-și găsește țeluri
Și bucurii cu fiece prilej
Deși-mi tot cad ostașii din creneluri
Și doar cu forța-n post de-i mai țin treji

Iar dincolo de linia înaltă
Din care orizontul dă scântei
Se-apropie mințind că se departă
De orele-mpăcării anii mei

Și sunt cules, măr dulce, din livadă
Tot mai ades de mâna nimănui
Tot mai puțini sunt ochi ce să mă vadaă
Nici dragoste să-mi țină calea nu-i.