trag ușa după mine cum aș pune un petic
acolo-i tot ce-am respirat de curând
atâtea lucruri plutesc și-apoi pleacă pe-un raft
nu mă doare nimic, ar trebui să pot ține în aer, ceva
care să bată foarte repede din aripi

spectacol, o, da
am să-ți spun despre mâna întinsă din tren și fetița
care-și pierduse cangurul jegos iar în urmă
frunzele alea se roteau liniștit peste pietre
nici măcar nu cădeau

nici pământul nu-i tocmai pământ, și el are-o aripă ruptă
fug după el cu-atâta milă, să-l prind în căciulă
și-ncerc să duc
fără să clatin, altfel cum s-ar face
că a murit un lăstun ciocnindu-se de geam
că s-a lipit o frunză de asfaltul ud și la același geam
s-a aprins o lumină

spectacol, o da,
deși n-am să merg pe-o sârmă bine întinsă, pentru nimeni
voi apuca de-un colț și voi smuci deodată invers
într-o zi
vei vedea în sfârșit o femeie pe stradă