M-am asezat pe-o banca si-am privit toamna-n ochii sai cenusii...
voiam sa-i declar razboi, in numele a tot ce-i verde in noi...
mi-a suras obosit... nu stiu cum a facut, dar m-a cucerit...
fara lupte si strigat; doar tacere si-amurg
am simtit cum se-astern in sufletu-mi... surd...
doar cu-n fosnet de-o clipa, c-o bataie in geam
dintr-o creanga ce-si plange frunza rupta din ram
falfaire de aripi care duce in zbor
amintiri strecurate dintr-un dor calator ...
I-am spus toamnei "ma iarta"... insa nu mi-a raspuns...
am simtit cum pe-obrajii-mi se asterne-al sau plans, si-am stiut...
numai eu am luptat pentru vara din noi cu un suflet curat
numai eu am crezut...numai eu te-am chemat...
si-acum toamna-mi surade, printre neguri de ani
as fi vrut sa ma lupt, ea imi spune..."in van"...
acum stiu... ce-a apus, e trecut...
chiar de-as vrea, n-as avea pentru cine sa lupt...
pastrez numai in suflet verdele ce-a pierit,
imi iau toamna de mana, si-i surad obosit...