în pieptu-mi bate clopot a deșteptare
năvălitoare mintea îmi spintecă lumina
îmi curge-n lavă pe clipele neșterse de avânt
tainic răsună-n zvonuri dulci chemarea
neostoită ca un cânt

zvâcnirile asudate de ploile căzute
pe lutul plămădit din înțelesuri
mă-mbie a risipi un mic șuvoi de dor
ce l-am întemnițat adânc în inimă arzându-mi

aștept ca presimțirea să-nalțe munți-n suflet
să mă întrebe de-s lacomă să-mi car avântu-n
zilele de mâine sau să-l înăbuș în veșmântul
liniștii eterne

nimic nu mă oprește să-i smulg pieptului
taina să o zidesc cu slove împrăștiindu-le aievea
pe chipul tău atunci s-ar zămisli o lacrimă
ca roua din ochii zeului care-a simțit adânc
iubirea

26 septembrie 2011