Filemon
e disperat. caută stele-mpiedicate în grădină.
O florăreasă vinde la colț de gură bube în buchețele
ce-i sigilează în spatele gratiilor de smalț zâmbete avortate.

se maturizează la foc mocnit

„Bună, vorbesc pe limba ta!”
un alter ego al realității îi spune.
„Sunt iubita ta imagnară dânduț-ți pe cineva cu care să vorbești!”

O papilă gustativă a intrat în concediu medical
călcată în picioare de gustul amar
al meu.
„Ai prins rădăcini într-o gutuie zemoasă!”
spune el.
„Și mi-am vopsit părul gri
să-mbătrânesc mai repede.
Te-am liniat pe față ca un caiet dictando- ai riduri.
Þi s-au lăsat- ești la menopauză,
bunică fără copii, dar cu nepoți o droaie.
Îți ador pielea zbârcită și pleoapele pescuite de gravitație,
zăpada din păr și dinții tociți, îngălbeniți de vreme.”

Să mai punem câteva minute la uscat,
să facem ceai. s-au trecut florile.
Rămân în urmă ghinde cu miros puternic de tei
și apa fiartă în ibric.

***

Cuvântul „noi” s-a născut din flori acum doi ani
și a crescut frumos.
A învățat să spună David cu primul dinte de lapte
și Oana cu al doilea.
Merge de-a bușilea și râde știrb.
se maturizează când își înfige unghiile în carnea ochilor noștri
și dă cu piciorul când îl jenează pampersul.

Mai vrei ceiuț, scumpule?

***
„Noi” e unul îndoit în persoană.