stai pe scaun cu mâinile pe genunchi
nu știi ce să crezi pe cine să asculți
te lupți cu gândul că n-ai avut de ales toată viața
apusul acesta de soare îți șterge lacrimile
ești
un speolog căruia lumina din frunte
i s-a stins în măruntaiele pământului
cazi
într-un haos de mișcări și sunete nedeslușite
respirația-i o siluetă a rugăciunii ce intră și iese
din corpul temător
e ziua ta
e ziua în care ai de făcut zece lucruri
și nu ai forța să te ridici
pentru că puterea ce sălășluiește în tine
te împinge la marginea lumii
și Dumnezeu ți se arată nu în furtună
nu în vifor ci într-o adiere subțire