Spre orizontul roșu negrii nori
Se năpustesc în haite să-l sfâșie
Ca inima cuprinsă-adeseori
De stricăciunea timpului târzie

Ca dragostea lipsind din răsărit
Și din amurg lipsind și din amiază
De nu-nțelegi pe unde s-a oprit
Doar ieri era năvalnică și trează

Ca iarba foșnitoare-n toamna grea
Când se sfârșește-octombrie și pleacă
Și-oricât a fost de verde nu mai vrea
Decât să-și rabde uscăciunea parcă

Ca toate câte pier, câte dispar
Câte se șterg discret din ziua bună
Numai speranța-n zvonul ei neclar
Tot strigă să rămâneți împreună.