ochii mei au prins culoarea lichenilor
au prins culoarea becului stins
sunt fix cum i-am citit într-o carte
tulburi și fără văzduh
mă privesc în oglindă și parcă văd
pe un altul
e adevărat, am căpătat ochii aceia
ochi ce privesc înapoi
ochi ce îmbracă oamenii în cearșafuri
ori în străzi pavate cu cearcăne
îmi privesc brațele
au luat forma unor țevi tubulare, a unor
roți zimțate gata să taie,
pe spate port veriga destinului
agățată într-un cui,
ce vină am eu pentru toate acestea
ce răni port în mine
încă absente
ce ghiare îmi cresc noaptea de sfâșii asfaltul
și cine-i de vină că văd
poate melcii ce tulbură apele
poate timpul ascuns într-o geană,
sunt un răzvrătit al zilei de ieri
am o copită pe care o încalț
să mă vadă
am un foarfece care taie mărunt
am o jumătate de flaut
ce cântă pribeag
am o incizie în frunte,
poate tocmai
acolo e locul să plantez un alt ochi
vigilent
pe care să o recunoască și să spună
uite, ea este