pe tavanul ei seara
lumina își plimbă degetele
o umbra
un ochi
o creangă
apoi băiatul călare pe gâsca fantastică
îi face cu mâna
când vântul bate
se pierde
și aerul sare pervazul
suplu ca un tigru prin cercul de foc
atât de rece pe obrazul ei de copil

când era mică
tata i-a făcut o pasăre din hârtie
pasărea ei avea aripi de gips
pasărea ei fără ochi
se aruncă pe fereastră
picioarele ei sunt acoperite de gips
picioarele ei dorm
nu știu să zboare
pasărea se uită la ele
pasărea ei fără ochi
se aruncă pe fereastră
o dată cu ele
în fiecare seară
nu auzi când ating asfaltul
atât de ușor coboară
atât de ușor

noptea își deschide larg brațele
prin fereastra ei
intră în cameră
noaptea e o pisică
cu ochi de lumânare
îi linge picioarele
cu limba ei de descântec
când toată lumea doarme
ea pleacă
sare de pe un acoperiș pe altul
se-agață de-ntuneric cu ghearele
de parcă-ar putea să îl sfâșie
se așează apoi
acolo unde-o doare tăcut
uită uneori de pisica ghemuită
pe picioarele ei de fetiță
noaptea e
o fântână
în care vrei să te-arunci