ninge pe strazi ninge si-n mine
e liniste si acum se aude sensul
vietii
pe care ei au uitat sa il caute
si pe care am uitat ca l-am aflat
atunci

si era asa
ca timpul nu mai exista
Iar eu deveneam din ce in ce mai stravezie
puteam privi atat de bine prin ei!
si ii vedeam asa cum ei nu se cunosteau
si imi doream sa fug departe de ei...
pentru ca, ciudat
imi aminteau de mine cea de dinainte

Am luat deci esarfa mamei, cea verde
si m-am strecurat printre ei
incercand sa trec neobservata
desi purtam in mine jumatatate de univers

Si totusi credeam ca voi fi mereu egala cu mine
dar am obosit sa ma confund cu faptele mele
cu trecutul
si cu chipul meu din oglinda.
unde eram cand nu eram?
si iata sunt!
unde voi fi cand nu voi fi?
intr-un cuvant...
intr-un cuvant.