În Castilia toridă,
Într-un ranch întins, imens,
Sta un taur de corridă,
În adevăratul sens.

O magnifică ființă,
Ce-a luptat adeseori,
Posedând pe conștiință
Zeci și zeci de matadori.

Șade azi, privind pe stradă,
Printre frunze de copaci,
Deplasându-se,-o cireadă,
De încântătoare vaci.

Toate l-au vrăjit de-a dreptul,
Ce mai mers și ce mai trup!
Mai c-ar deveni adeptul
Unui mic amor în grup!

Una-i mai deosebită,
Și ieșită din tipic,
A mai primă clasă vită,
Despre uger... nu mai zic!

Dragostea e declanșată
Și-i atât de mare-n el,
C-ar sări pe ea îndată,
Să conceapă un vițel.

Însă vraja nu durează,
Timpul curge foarte crud,
Ceata se îndepărtează
Pe un drum mergând spre sud.

Și, când după trei uluce
Și iubita a cotit,
Rupe gardul și se duce,
După ea, îndrăgostit!

N-a văzut, vai, din păcate,
(Evident, de-atât amor),
Un panou, ce vrea s-arate
Drumul către abator.

Astfel, din nefericire,
S-a întors acest atlet,
La pachet, cu-a lui iubire,
Dar, sub formă de cotlet.

Iar morala pare fadă,
Și nimic n-aduce nou:
De te iei după cireadă,
Ești, automat, un bou!