îmi dârdâie paradisul
e foarte frig și
mi-e dor de acei nori căzători
sădind alte anotimpuri în spatele meu
ca pe niște preludii și păcate pictate
cu unghii lungi de oțel

între mine și mâine aleg să mă lovesc
de pauze în vorbire
de suspensia câtorva puncte
fie ele G sau de sprijin
chiar dacă îmi provoacă totuși plăcere
când mă las cu toată greutatea
în gol

calendarul de anul trecut mă mai ia prin surprindere
ambuscada uitării așteaptă momentul potrivit
să muște definitiv
în niște tranșee din viitor
între timp toată
natura crede că sunt nesimțit
ii ating mereu rădăcinile
cât timp florile dorm
luna le murmură un cântec de leagăn
le-am urmărit pe rând cum se închid ca niște ochi multicolori
cu fuste din pământ sfânt și-n gând
cu soarele amintirilor mele

adrenalina jelește timid prin vene
sunt tot mai somnoros
treptat trecutul nu mai dă cu otravă direct în sânge
limba iadului mă oblojește mă simt tot mai puternic
am canini printre săruturi
și miere pe rănile buzelor

adorm cu perdele trase în gând
la o oră decentă

nu există dragoste ce să nu trișeze
e mai chimică decât diminețile în dulcele stil
prafuri carduri și oglinzi
nu am mai ieșit de o săptămână din apartament
dar simt de la geam cum vântul veșted
îneacă pietonii
frigul îmi dedică o senzație prin sticlă

apa se răcește în vana mea plină cu spumă și vise
unde fumez singur și sting țigara
de mâna unui înger

un pui de căldură ciocnește de trei ori în ușă
de obicei nu aud bătăi într-o inimă din lemn
care se deschide doar cu piciorul
privesc pe vizor

caut o altă viață în paginile cu anunțuri
curg o clipă într-o femeie dar ezit să mă
mai nasc evit durerea de a face acest lucru
mai des decât îmi place să zic
cuvântul atașament la fazan