Târâtă de cocorii ce pleacă mai departe,
Organizați, militărește,
Spre lumi mai bune și mai calde
Urmând ziua de ieri cu soare,
Venind spre noi amăgitoare
O tâmpită – toamna,
Mă doare și mă joacă și mă bate
Și planurile toate
mi le reia.
Doar eu cu ea…
Vulgară, incompletă și dispusă
La compromisuri
Vagabonda, nu știe că mi-aduce guturai.
Și mă trezesc din ce în ce mai trist…
Perfida m-a-nvăluit în gânduri
Și mi se face frig
Și tot privesc amurguri…
În depărtare se vede vremea mea
Dar urâciunea îmi aruncă ceața!
Și dimineața mă trezesc mai greu!
Și bruma îmi mucegăiește curtea…
Și spatele parcă mă doare!
Și simt blesteme, sunt deocheat
Turbata!
toamna!
Dar ca și viața ce-o trăiesc
Mai și cu bune, mai și cu stres,
Așa mi-apare și gorgona
Și o tratez, deci, ca atare:
Surâzător, atent și așteptând să vadă
Că, totuși, eu sunt om.
Și totuși soarta ei e blestemată,

Și plâng când școala nu mai începe
Și albul m-apasă
Eu plâng când toamna vine,
Tu plângi că nu-s acasă…