Când,
privind spre alte orizonturi,
luna-și pleacă-n lac făptura,
tu nu încerca, pierdute,
să renaști în ea minunea.

De prin codru,
De prin văi,
nu vei fi învingătorul
urmelor...
chiar de-ai să vrei.

Sub imperiul dulcei nopți,
eu mă nasc un dor în șoaptă
și mă pierd
fără să las
urmă să mă poți cunoaște.

Nu te obosi, trecută iubire,
să mă găsești...
nici măcar acolo unde
tu,
din nepăsare,
ruină
ai lăsat...