În grădină e război,
Larmă mare, tărăboi,
Un bondar nebun, străin,
Cere mâna unui crin.

Iar l-a amețit nectarul,
Dintr-un mac avea paharul,
Zbura-n salturi, dar cotit.
Era pe la asfințit.

-Uite domne, ce tupeu!
Răcnește gura de leu
Lângă ea o crizantemă
Se închide, e-n dilemă.

-Fiți unite!Fără milă!
Se agită o zambilă.
-Du-te! pleacă, piază rea!
Strigă firul de lalea.

Scuturi mici din ghiocei
Fac redută-n jurul ei,
Pe cărare vin ostași,
Trandafiri și toporași.

La răscruce de alee,
Stă prințesa orhidee,
Ea veghează în grădină,
Dintr-o dată lung suspină.

-Floarea crinului e pură,
Fala noastră din natură.
E plăpândă, e suavă
Pentru mintea ta bolnavă.

Iarăși ai venit bondare
Rătăcind a ta cărare,
Căutând la noi mireasă
Când durerea te apasă?

Iarăși ai venit grăbit
Dintr-un lan abia cosit,
Să schimbi rostul, rânduiala?
Sabie îmi e petala.

Noi vrem pace, armonie
Liniștea dintr-o câmpie,
Ura să rămână-n teacă
Te rugăm, acuma pleacă!

Gâza pleacă, e spășită,
Parcă-n aripă lovită,
Lecuită e, se pare,
Să zboare din floare-n floare.