iubita mea, scrie-mi tu mie o poezie
în care eu să nu ating pământul,
personaj de basm să fiu, un graur-faur
de la mică distanță să privesc golful decolteului tău,
cu un aer încins să rumenesc șoldurile și obrajii
unde eu doar pentru tine...

iubita mea povestește-mi despre războaiele punice
ca și cum n-a murit nimeni acolo,
doar c-au rămas femei lipsite pe țărmuri,
spune-mi despre păsări în furtună
și despre biserica din orașul tău
fabricată din rochițe de plajă albastru ceruleum,
povestește-mi despre gâtul tău lung,
despre cântecul meu gorjenesc
unde eu doar pentru tine...

iubita când stau cu mine de vorbă în oglindă
trebuie să mă sprijin de ceva,
pentru că și celălalt face la fel,
pentru că părul tău de ceai și adresa mea actuală
și adresa ta nesigură și...
da mai bine scrie-mi tu mie un poem
în care eu să nu ating deloc pământul
ca în picturile lui Chagall unde eu sunt mireasa
care din obicei zboară peste case
of of și-aolică ce văzui...