ghemuit în spatele casei
îi țin loc de cuvinte
zidurile ridicate de cei din jur
subînțelesurile venite în haită îi fură somnul
din pământ părinții îi strigă
să vină mai repede la masă
că va întârzia la școală
îl duc până la ușa clasei
colegii îi fac semn să intre cu altă ocazie
pe tablă Ana are mere
lumea îi aplaudă coronița de pe cap
femeile își șterg rujul de obrajii lui
un străin fuge în propoziții scurte
sare în fața unei mașini de scris,
oprește la timp viața
punct și de la capăt
pe străzi se adună iar lumea
se fragmetează în iubiri și se unesc mai pe urmă
somnul îi alungă din fața ochilor
un om fără chip însă darnic de mână
cadrul larg cu valuri îl îndepărtează de tinerețe
pereții sunt trântiți de ușă
singurătatea cu vocabularul ei subțire
ridică până la cer
doar câteva cuvinte
până când visarea îi dezleagă glezna