oamenii din oraș seamănă tot mai mult cu o haită de lupi,
pe chipurile lor recunosc bezna și oasele dintre nori.
nu-i un joc copilăresc să sfâșii anii și nici podoabă
de mireasă. nasturii mei pe claviculă cad ca niște păsări,
ce frumos miroase eternitatea lor. doar inima ta cu sânii
umezi mai poate jura, îndureratelor cuvinte, sunete.

această fotografie electrică bâzie pe un panou în centrul orașului
unde toți lupii vor stăpâni meșteșugul iubirii tale, unde toți lupii
vor pătrunde în reflux meticuloși și înfometați după genunchii tăi.

dar mai bine să intrăm în comă și sângele să-l dăm unui frizer,
unui profet, unui doctor să ne scape de spaimă. mai bine
să studiem arta incomodă a lemnului și să spargem metafore
negre, mai bine să ducem orizontul la fiare vechi în schimbul
unor bani care să ne asigure mișcarea prin fântâni.