Oftat greu de frig de iarnă
Norii nopții au cernut.
Bruma –n pături a căzut
Peste ierburi de aramă.

Lungi fuioare de lumină
Umplu umbra dintre case
Și desfac, trecând prin ceață,
Calde, mute, grațioase,
Bezne reci care suspină

Mângâie ușor pământul
Făcând gheața să sclipească .
Peste frunzele uscate,
Puf de nea pe pat de iască,
Scânteiază ca-n poveste
În secunda de sfârșit,
Legământului dând veste
Că vraja s-a isprăvit.

Pe sub aburi ce plutesc,
Se rup legături secrete.
Dinții brumei se topesc
Descleștați pe îndelete,

Se desprind ca din paiete,
Fără zgomot, fără larmă,
Iar apoi în șir de lacrimi
Lucitoare se destramă.

Este-o nouă dimineață!