La iarmaroc, un copilaș,
Cam pistruiat dar drăgălaș,
Vata de zahăr și-a scăpat
În colbul 'nalt și afânat.

Tatăl îl mustră fără milă,
Cu indignare și cu silă,
Privind la dulcele căzut,
Fiind oricum și cam băut.

– Poftim, nici n-ai primit-o bine...
– Ah! nu știu ce îmi vine!
Și-i scapă una după ceafă
Cât ca să-l clatine oleacă.

Asta-i prea mult pentru micuț
Și trupușorul lui plinuț
Începe-a tresări ritmat,
De jale fiind invadat.

– Taci mă! Taci mă, să nu te-aud!
Tatăl îi pune-n ceafă jug
O mână roșie și grea...
– Hai piei, dispari din calea mea!

– Să pleci de-aici direct acasă,
Să nu te prind c-ai stat la masă
Pân' ce-o să mă întorc și eu...
– Altfel să știi c-ai dat de greu!

Copilul, zgribulit de spaimă
Că va primi încă o palmă,
Plecă încet, tiptil, spre casă
Simțind că treaba e cam groasă.

............................

Tatăl, țanțoș și voinicos,
Călcând greoi prin praful gros,
Se-ntoarce-n birt la nea Marin:
– Mai pune-mi una de pelin!