Mă gândesc cu frică la ce se va-ntâmpla,
Tot sper câ nu mereu va tot ploua,
Și sper că soarele nu mă va evita,
Va veni acea sclipire si se va așeza,
Lângă inima mea și-mi va sufla incet:
"Te poți opri din al tău bocet!"

Să pot să mă ridic pe picoarele mele,
Să pot ridica privirea să văd miile de stele,
Să văd că in jur totul e limpede, senin,
O fericire să mă lovească din plin,
Și să-i pot spune eu-lui din trecut:
"Ai suferit și totuși ai trecut!"

Imi este frică de ce este incă de acum,
De principalul sentiment aproape făcut scrum,
De sentimentul care incet-incet este distrus,
Am frică de cei care au ajuns sus,
Să nu cumva să-mi spună ceva ce mi-au spus:
"Uită iubirea! Nu observi? S-a dus!"

Dar eu tot voi aștepta acea rază de lumină,
Voi aștepta ca visul realitate să-mi devină,
Voi spera că această lume se va schimba,
Toți își vor deschide inima și vor triumfa.
Vor invinge masca lumii și v-om afirma:
"Proști am fost, dar nu v-om repeta!"