Când se văd-n zare
lungi dovezi de păsări rare,
eu mă-nchipui vestitor,
tainelor,
nemuritoarelor,
nespuselor trăiri,
ce prin timp
și prin destin
se arată;
ție ți-aș putea spune
că doar dorul,
călătorul,
o să-ți fie ducătorul
iubirilor,
mereu făuritorilor
iubiri.

Tu te-așezi în ceas de taină
și îți spui că totu-i glas
de cântare-n alte tonuri
ce doar sufletul percepe
uneori...

Eu îți spun,
dulce minune,
dulce-amor,
caută să vii anume,
să fim doi,
doar noi...

sub imperiul regăsirii,
prins în fapt al mărturisirii,
noi,superbii,
noi, aezii
viselor târzii...